"Fabrica de jucării"

școala altfel apr. 30, 2020

                         Activităţi propuse pentru săptămâna

           "Să ştii ai multe, să fii  mai bun "  04 - 08 aprilie 2020

       Copiii au o doză foarte mare de energie, iar una dintre prioritățile noastre este să găsim activități în care aceasta să poată fi investită. Cărțile de povesti , cele de colorat fac probabil parte din programul zilnic al copilului tău, însă de nelipsit din locuința voastră sunt cu siguranță și jucăriile, prieteni nedesparţiţi ai copilăriei. Este normal ca cel mic să fie atras de cele mari, colorate și frumos ambalate din magazine,  dar acesta sigur se va arăta interesat și de altfel de jucării, care îi vor atrage atenția prin aspectul lor.

       Jucaria a fost şi este folosită încă din cele mai vechi timpuri ca mijloc de educaţie, ea trezeşte copiilor stări afective, stimulează gândirea, imaginaţia, curiozitatea, ajută la îmbogaţirea cunoştinţelor despre materialele folosite şi caracteristicile lor, precum şi despre utilizarea de tehnici de lucru necesare prelucrării acestora în scopul realizarii unor jucării simple

       Multe obiecte pe care le ai prin casă sunt, practic, inutile, indiferent că este vorba despre sticle de plastic, haine pe care nu le mai îmbraci sau altele. Însă, dacă te folosești de acestea, poți crea niște jucării unice, personalizate în funcție de preferințele copilului tău, cu zero costuri, investind doar puțin timp și creativitate.

    Mașinuțe din PET-uri

De ce să aruncati bidoanele de plastic în care ati avut apă sau suc în loc să le dati o altă utilitate, folosindu-le pentru a crea jucării?

Puteți construi, de exemplu, mai multe mașinuțe cu care să organizati, apoi, curse împreună cu micuțul tău și cu prietenii lui. Capacele vor deveni roți veritabile, dacă le atașezați pe lateralele unui bidon de plastic cu ajutorul unor bețișoare cu care ai găurit, înainte, PET-ul. „Tunați” jucăria adăugând, pe post de motor, partea superioară de la alt bidon care să includă gura acestuia.

Dacă îți dorești o mașinuță care să iasă ușor în evidență, vopsește-o, lipește pe ea abțibilduri sau folosește capace colorate. Nu doar că niciun alt copil nu va mai avea o mașinuță la fel de interesantă, dar marele avantaj este că poți face oricând una nouă în cazul în care prima se pierde sau se strică. Cel mai bine este să creezi o astfel de jucărie dacă ai un copil cu vârsta mai mare de 3 ani, pentru a evita posibile accidentări pentru cei mai mici.

   Chitara dintr-o cutie de pantofi si benzi elastice

chitara dintr-o cutie de pantofi si benzi elastice la care chiar poti canta - cum sa iti faci propria orchestra la tine acasa

       O chitară la care chiar poţi canta, confecţionată cu mâinile copilului tău , astfel încât acum poate  întelege concret modul în care funcţionează. Se procedează astfel:  

Decupează o gaură la mijlocul unei cutii de carton (pentru gaura de sunet) şi una mai mică în lateral (pentru gâtul chitarei).

În gaura din lateral ataşează un tub de carton (unul mai lung, cum ar fi cel de la prosoapele de hârtie), lipeşte-l bine cu aracet sau fixează-l cu banda adezivă.

Decorează chitara cum iţi place (cu hârtie de cadouri, stickere, carioca, etc.).

Înfige şase pioneze pe o parte şi şase pe cealaltă parte a cutiei, la o distanta de 2 centimetri una de cealalta (pentru a lasa loc corzilor să vibreze). Leagă de ele şase benzi elastice şi întinde-le bine deasupra găurii de sunet.

Introdu două bucaţi de carton sub corzile elastice, una la un capăt, una la celălalt capăt al corzilor, pentru a le înălta puţin nivelul.

La final pentru un aspect similar cu al unei chitare, adaugă  şi câteva beţişoare de îngheţată pe post de cheiţe de acordaj şi o panglică de la un capăt la altul, pe post de curea.

      Tobe din cutii de conserve si baloane

Tobe din cutii de conserve si baloane la care chiar poti canta - cum sa iti faci propria orchestra la tine acasa

Trebuie neaparat să le încercaţi pentru că aceste tobe scot un sunet minunat! Aveţi nevoie de o cutie de conserve, un balon şi o bandă elastică. Iată ce aveţi de făcut:

Tăiaţi balonul cu foarfeca,  despărţind zona tubulară de cea sferică.

Întindeţi  bine balonul deasupra cutiei de conserve – cu cât il intinzi mai mult, cu atat sunetul tobei va fi mai bun.

Ca să nu se desprinda, asiguraţi balonul cu ajutorul benzii elastice.

La final puteţi vopsi sau decora toba după bunul plac – cu panglici, stickere, hartie colorată, etc. Pentru a bate toba puteţi  folosi beţişoare de îngheţată sau creioane (cu capătul neascuţit).

     Păpuși din haine pe care nu le mai porți

Hainele pe care nu le mai purtati, indiferent că este vorba despre un tricou, o pereche de blugi sau o jachetă, pot fi cu ușurință transformate în papusi. Este adevărat că ai nevoie de puțină îndemânare în arta croitoriei, dar, cu răbdare, vei obține o jucărie reușită pentru copilul tău.

Veți avea nevoie și de ac, ață și vatelină – pentru a da volum păpușii. Segmentați materialele textile de care dispuneți în bucăți de diverse mărimi, astfel încât să corespundă corpului, mâinilor, picioarelor și capului păpușii. Țineți cont ca părțile de materiale să fie duble față de dimensiunile dorite, pentru că fiecare dintre ele va trebui împăturită.

Formați săculeți din fiecare bucată de material pe care să îi umpleți, ulterior, cu vatelină. Puteți folosi, pentru a obține o păpușă gata „îmbrăcată”, materiale de culori diferite pentru picioarele și corpul jucăriei. După umplerea cu vatelină, coaseți capătul fiecărui săculeț, apoi uniți componentele obținute. Căutați nasturi mai vechi prin casă, accesorizați păpușa cu aceștia și coaseți, cu ață neagră, trăsăturile feței, sau pictațile.

    Maracase din linguri de plastic şi boabe de fasole

Maracase din linguri de plastic si boabe de fasole la care chiar poti canta - cum sa iti faci propria orchestra la tine acasa

Maracasele sunt instrumente esenţiale pentru orchestrele si formaţiile latino şi cu siguranţă nu ar trebui să va  lipsească nici voua  din colecţie! Şi este chiar foarte distractiv să le realizezi.

Aveţi  nevoie de nişte ouă de plastic sau le poţi folosi pe cele de la ouăle Kinder. Întâi de toate, umple-le cu orez, fasole sau ce boabe ai prin casă.

Uniţi două linguri de plastic cu capetele unul în faţa altuia şi introduceţi  între ele un ou.

Apoi înfăşuraţi  în jurul lor banda adezivă colorată pentru a se fixa bine.

    Muzicuţă din beţişoare de îngheţată şi paie

Muzicuta din betisoare de inghetata si paie la care chiar poti canta - cum sa iti faci propria orchestra la tine acasa

Pentru a crea acest instrument muzical cu sunet apropiat de cel al muzicuţei, aveţi nevoie de două beţişoare de îngheţată identice, un pai şi trei benzi elastice, una mai groasă decât celelalte două.

Dintr-un pai tăiaţi două bucăţele cu o lungime puţin mai mare decât lăţimea beţişoarelor pe care vor fi puse.

Ataşaţi-le  pe un beţişor de îngheţată cu ajutorul unei benzi elastice mai groase, ca în imagine.

Aşezaţi deasupra şi celalalt beţişor şi legaţi-l bine de primul la capete cu ajutorul unor benzi elastice mai subtiri.

Acum suflaţi prin paie şi ascultaţi  vibraţia sonoră, asemănătoare cu cea a unei muzicuţe.

   Binoclu din tuburi de carton

Pentru confecţionarea unui binoclu , aveţi nevoie de:

2 tuburi rămase de la hârtia igienică ( preferabil unele mai mari şi mai rezistente)

hârtie colorată (sau  resturi de la o hartie de impachetat cadouri), un şnur / şiret, lipici, foarfecă

Potriviţi  hârtia, înfăşuraţi tuburile, lipiţi tuburile  între ele, faceţi cu vârful foarfecii găuri în tuburi,  legaţi  şiretul, şi gata:

Tamburină din farfurii de carton şi capace de sticlă

Tamburina din farfurii de carton si capace de sticla la care chiar poti canta - cum sa iti faci propria orchestra la tine acasa

Vă prezentăm  două modalităţi de a realiza o tamburină, iat-o pe prima:

Luaţi  două farfurii de carton, aşezaţi-le una peste cealaltă cu fundul în sus şi găuriţi-le pe amândouă odată din loc în loc cu un perforator.

Pentru a le ataşa, înşiraţi  nişte sfoară colorată sau nişte sârmă pluşată prin găuri, ca şi cum le-aţi coase.

Lăsaţi  un mic spaţiu deschis prin care să introduceţi un pumn de boabe de fasole sau orez, apoi continuaţi să coaseţi până când sunt închise complet.

Decoraţi tamburina după bunul plac.

Pentru a două metodă aveţi  nevoie de instrumente ascuţite sau tăioase (mare atenţie la copii).

Luaţi  o cutie rotundă sau un bidon de plastic şi tăiaţi  două faşii . Ataşaţi-le una de cealaltă la o distanţă de 4-5 cm, cu ajutorul unei benzi adezive.

Luaţi  apoi perechi de capace de sticlă, găuriţi-le la mijloc cu ajutorul unui desfăcător de conserve sau a unei unelte ascuţie şi înşiraţi-le pe o sârmuliţă, spate în spate.

Ataşati-le apoi perechile de capace din loc în loc pe baza circulară a tamburinei.

           Nai din paie de plastic

Acest nai poate fi făcut în doar câteva minute cu ajutorul câtorva paie de plastic şi al unei benzi adezive.

Tăiaţi o faşie de bandă adezivă de aproximativ 20-30 cm şi aşezaţi-o pe o suprafaţă plană cu partea lipicioasă în sus.

Pe o jumătate din suprafaţa, aşezaţi  10 paie aliniate la acelaşi nivel. Lipiţi apoi deasupra lor cealaltă jumătate a benzii adezive.

La capătul de jos al paielor aplicaţi o taietură în diagonală – astfel paiele vor capăta dimeniuni diferite.

Naiul este gata – copiii vor putea auzi foarte clar cum sunetul diferă atunci când suflă în fiecare pai.

     Jucării din cârlige de rufe

Cu ajutorul cârligelor de rufe puteți construi jucării foarte interesante, mai ales dacă va  folosiți  și de puțină culoare și de imaginația dumneavoastră  și a copilului tău.

Avioane

Cea mai simplă jucărie pe care o puteți realiza din cârlige este un avion. Aveți nevoie de un singur cârlig căruia să îi atașați, aproape de partea care se deschide, două bucăți de lemn sau plastic, una deasupra și una dedesubt, care să țină loc de aripi. Pentru coada avionului, adaugati în partea opusă un segment de lemn sau plastic mai mic decât aripile. Pictați avionul împreună cu cel mic pentru a-l personaliza și construiți mai multe astfel de jucării, de culori diferite, pentru ca acesta să le poată alterna fără să se plictisească.

Animale

Cârligele de rufe pot fi folosite și pentru a face jucării care să semene cu diverse animale: girafă, leu, zebră sau altele. Veți avea, însă, nevoie și de elemente ajutătoare, deoarece cârligele vor ține loc doar de picioare sau gât. Pentru a obține o girafă, de exemplu, decupați mai întâi, dintr-un carton, o porțiune ovală. Apoi, atașați acesteia, în partea de jos, două cârlige care să pară a fi picioarele girafei, iar în partea de sus un alt cârlig care să fie gâtul. În capătul de sus al acestuia, adaugați un ghem foarte mic de ață galbenă, care să reprezinte capul animalului.

Dacă vreți să faceți o jucărie care să semene cu o zebră, repetați etapele menționate, dar folosiți culorile corespunzătoare – alb și negru – atunci când o pictați.

      Jucăriile sunt foarte importante în viața unui copil, nu doar pentru că îi oferă acestuia un mod de a-și folosi energia, dar mai ales pentru că, de cele mai multe ori, îl familiarizează cu aspecte din viața reală. Dacă alegi să le construiești cu materiale pe care le ai deja în casă, vei reuși să îi induci și copilului tău ideea că lucrurile pot fi refolosite și îi vei putea arăta că, deși un obiect pare uzat sau nefolositor la prima vedere, acesta poate dobândi oricând o nouă utilitate.

Surse:  

http://www.creatissimo.ro

https://howto.olx.ro

https://casadincamp.wordpress.com

https://ideipentrucasa.ro

                     Spor la lucru !!

                                             Material realizat de

Prof. inv. prescolar Turcu Elisabeta si Prof inv. Prescolar Carmen Ene